Te miri ca ti-ai pierdut increderea in tine, in fortele tale sau ca nu ai avut-o niciodata?Nu fi surprins! De cand te-ai nascut ai auzit aceleasi cuvinte rostindu-se la infinit: Nu fa aia, nu e demn de tine! Nu-i voie!…etc
Societatea te-a adus astazi aici, la statutul de “prizonier” din punct de vedere social. Din pacate, ai fost invatat mereu ce sa nu faci si parintii, profesorii, societatea au uitat sa te invete sa faci cea ce simti si vrei cu adevarat.
Nu e sfarsitul lumii! Mai e timp, nu e tarziu nici acum sa devii propriul tau conducator, sa-ti dirijezi viata dupa propriile valori. Sa fii liber, sa fii stapanul vietii tale!
Important e sa ai curajul sa renunti la viata ta de pana acum, care nu te-a facut fericit dar sigur te-a facut sa te simti un robotel al societatii.
Si ti-a fost chiar bine, nu? Ai stiut ca esti fiul mamei, contribuabil si onest cetatean, si atata timp cat urmai aceste ”ritualuri mecanice” toata lumea era fericita, inclusiv tu. Te simteai protejat, in siguranta cu acest program riguros care iti ocupa toata ziua, si care te ajuta sa nu te gandesti la cat de nefericit erai.
Uita-te la tine, doar atat. Si in pragul mortii oamenii tot mai repeta sabloanele lor obisnuite. Esti sigur ca asa vrei sa-ti traiesti viata?
Mi-e drag sa zbor. Insa zborul nu este intotdeauna lin, cad si nu o data… ci de multe ori. Atunci ma simt neputincios, simt o furie de nedescris pe mine, pe viata, pe tot ceea ce ma inconjoara.
Cad acum… insa ma vad in oglinda cum cad… ma observ si vad ca e nevoie de caderea aceasta. E neplacut, doare, dar nu ma pot opri din cadere. Mi-e frica insa… stiu ca n-am putere sa imi gasesc echilibrul, nu acum.. stiu ca n-am de ales decat sa imbratisez si sa accept caderea.
Nu inteleg nimic… dar stiu ca nu e nimic de inteles… ma doare totul si totusi durerea nu vine din suflet, ma simt gol de energie… si totusi undeva exista un izvor gata sa fie descoperit.
Ma uit la mine si reusesc sa fur un zambet, ma uit la mine si imi sterg lacrimile nevinovate, ma uit la mine si sadesc in ochii mei speranta.
Abandonez totul… ma las sa cad.. probabil am nevoie sa imi creasca noi aripi!
Mi s-a spus de multe ori ca nu exista adevar. Ca nimeni nu l-a vazut, ca nu-l poate arata nimeni cu degetul. Ca fiecare om isi construieste propriul adevar in functie de informatiile pe care le are, de modul in care a fost crescut, de lucrurile in care crede, de cei din jurul lui. Ca nu se poate si e chiar periculos sa incercam raportarea tuturor lucrurilor la un adevar suprem, pentru ca, nu-i asa, oamenii sunt mult prea ”mici” pentru a-l atinge. Fiecare cu adevarul lui marunt si neinsemnat, dar atat de important atunci cand il opunem adevarului celuilalt. De nezdruncinat, ca si cand ar fi rupt din acel ”copac al intelepciunii”.
Atunci cand crezi cu tarie in ceva, pentru ca ai nevoie sa crezi, transformi totul in adevarul tau. Viata ta se muleaza pe acest adevar. Toate lucrurile, oamenii, ideile intra in universul tau doar dupa ce au trecut prin acest sablon, devenit Adevarul. Si-l aperi cu disperare pentru ca nu vrei ca universul tau sa se clatine. N-ai putere sa o iei de la capat. Nu te gandesti niciodata ca cel de langa tine are un univers construit pe baza unui adevar, poate, exact opus celui pe baza caruia respiri si iubesti tu.
Atunci cand intalnesti un om care e capabil sa-si sustina adevarul mai puternic decat tine, atunci cand argumentele lui si rezultatele modului in care crede sunt superioare reusitelor tale, atunci cand simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare, apelezi la sintagma atat de preferata de cei slabi: nu exista adevar absolut.
Pentru ca, daca ar exista, cine l-ar detine ? Ce om ar fi capabil sa descifreze secretele universului ? Si cum l-am recunoaste ? Cat din ceea ce cunoastem e adevarat ? Cum se face ca lucrurile despre care avem senzatia ca stim atatea se dovedesc false ? De ce adevarurile noastre se schimba atat de des ? Oare acesta nu e un indicator al capacitatii noastre de a “descoperi” adevaruri ?
Acest “nu exista adevar” implica un alt pericol. Acela al deductiei logice ca nici minciuna nu exista. Daca fiecare actioneza in baza propriului adevar, ramane la latitudinea noastra sa stabilim ce e minciuna si ce nu. Modelam realitatea in functie de ceea ce credem noi ca merita sa stea in categoria adevaruri sau in cea de minciuni. Suntem astfel feriti de reprosuri. Ne autojustificam pentru a nu simti sentimentul de vinovatie. Pentru ca, cel mai important e ceea ce crezi tu despre tine. Pentru ca e vorba de adevarul tau. Pentru ca, pentru a face fata celorlalti, trebuie sa fii sigur pe tine. Si asta se face cel mai simplu atunci cand lucrurile sunt impartite in alb si negru, atunci cand lumea ta nu e ravasita mereu de cautarea cine stie carui adevar asa-zis absolut, pe care nu l-a vazut nimeni niciodata. Esti sigur atunci cand oamenii se impart in cei care-ti impartasesc adevarul si in cei care impartasesc o minciuna.
Falsificarea adevarului inseamna minciuna. Dar, oare, falsificarea minciunii inseamna adevar ?
Atunci cand nu exista adevar si, in consecinta, nu exista nici minciuna, ce inteles mai are cuvantul “incredere” ? De ce oare raporturile dintre oameni par sa se bazeze atat de mult pe un element lipsit de substanta ? In ce mod am putea sa ne sincronizam adevarurile pentru a se naste acel sentiment pe care-l doresc atatia ? Nu cumva avem incredere numai in cei ce par sa creada in aceleasi adevaruri ca si noi ? Oare nu cumva increderea e doar reflexia propriilor convingeri ? De ce ne doare atat de mult cand cineva “ne inseala increderea” ? Daca aceasta incredere n-a fost decat manifestarea dorintei noastre de a ne simti alaturi de cineva cu care sa impartasim acelasi adevar ? Oare nu suntem mai indurerati de faptul ca am inclus in adevarul nostru cealalta persoana, am asociat credintei increderea ? Oare asta nu arunca o umbra de indoiala asupra adevarului nostru ? Cine a mintit ? Celalalt sau te-ai mintit singur ?
Avem nevoie de adevar. Avem nevoie sa credem in noi si in ceilalti. Nu putem trai fara sa avem sentimentul ca impartasim cu ceilalti un adevar.
Si asta se intampla mult mai usor atunci cand nu-ti pui prea multe intrebari legate de valabilitatea adevarului tau. Dar la fel de usor se farama. Si lasa in loc o mare durere. Odata trecuta, iti fabrici la repezeala un alt adevar. Pentru ca, nu-i asa, nu exista adevar absolut. Cealalta varianta, a incapacitatii noastre de a ajunge la el, este de neacceptat!
Like this:
As vrea sa inteleg ce mi se intampla. Am obosit sa caut un inteles. Incerc sa nu judec pe nimeni si nimic. Dar oare e corect sa cauti raspunsuri si sa ti se dea doar jumatati, sferturi de raspus? Niciodata un raspuns intreg, dus pana la capat. De cate ori am gasit un raspuns, de fiecare data mi se demonstreaza ca am gresit sau nu este ceea ce cautam.
Vine o vreme,cand tot ce se intampla in jurul tau nu te afecteaza. Am inceput sa ma gandesc mai mult la mine insumi, sa fiu egoist. Daca inainte imi pasa mai mult de altii si pe mine ma uitam acolo undeva pe rafturi prafuite, acum ma asez pe primul raft unde nu este nici urma de praf. Am obosit sa ma justific mereu, sa caut raspunsuri si sa imi pese daca cutarica este bine. Pe mine nu ma intreaba nimeni :”Mai, cum te simti? Ce iti doresti?”….
Lumea este agresiva, indiferenta, plina de lacomie si cruzime. O lume plina cu personaje ale caror vieti sunt pline de teama, meschinarie, tristete si regret.
Like this:
Frica. Frica de frica. Speriat de sentimente. Scarbit de umanitate. Am invatat sa nu-mi mai pese. Am invatat ca oricat as incerca sa schimb oamenii, schema nu merge. Nu sunt corect, chiar nu sunt. Pentru ca sunt oameni care tin la mine, si ma iubesc, dar nu le pot spune acelasi lucru, pentru ca sunt atatia oameni pe care i-am respectat si i-am iubit si sentimentele lor nu erau aceleasi. Ma simt gol, de gheata, indiferent, inexistent. Nu am niciun fel de pofta de viata, pentru ca sunt doar cateva persoane cu care merita sa mi-o petrec, si imi doresc sa nu cad in dizgratie, cum au cazut atatia. Am invatat in varianta dura sa nu pun suflet, sa joc doar la sigur, sa nu ma indepartez de calea mea.
Ma sperie faptul ca sunt cateva persoane care imi pot vedea slabiciunea in ochi. Ma sperie faptul ca exista oameni care ma pot citi, care ma cunosc atat de bine. Ma sperie faptul ca pot plange pentru acelasi lucru de atatea ori. Mi-e frica de ce pot pati daca redevin cel ce eram acum cateva luni…acum nu sunt nimic altceva decat ce am fost, acum 1 an. Indiferent. Nimic mai mult, si nu fata de sentimentele celorlalti, ci fata de ale mele. Nu mai simt nimic, dar asta nu inseamna ca nu doare. Nu imi pasa ce se spune, atata timp cat nu-mi place, dar asta nu inseamna ca nu aud. Nu imi exprim sentimentele, dar asta nu inseamna ca nu le am. Nu raspund cand ma chemi, dar asta nu inseamna ca nu vreau. Frica asta, frica de frica insasi, ma face slab. Spun ca nu am nevoie de nimeni, pentru ca mi-e frica sa nu-i trag si pe cei care-mi intind o mana. Spun ca nu imi pasa, dar de fapt imi pasa. Nu e ca si cum as minti, pur si simplu, evit sa spun adevaruri care ma rod. Nu e ca si cum nu mi-ar pasa, evit doar durerea…
Like this:
Mult zgomot. . . Nu poti sa faci un pas si tre’ sa mergi pe burta si sa stai retras. Suferi, si-apoi te bucuri, te ridici si’ncepi sa te scuturi . . .“Nu esti o epava, si nici nu o sa fii, o sa ajungi intr-o zi sa poti iar sa speri, da’ pan’atunci bine-ar fi sa nu-ti zbori creierii.” Da’ cine a zis ca am tendinte sinucigase? Prefer tendinte nebunesti spre anormale. Nu mi-as da viata pentru absolut nimic, am crescut Raul de mic, si’acum el e de partea mea, numai a mea si’a nimanui altcuiva. De ce? Pentru ca Binele m-a ocolit de la’nceput si-am invatat sa traiesc cu Raul, ca nu era atat de urat.Asta’i un joc de’a soarecele si pisica. Nimic nu o sa ma faca sa uit? Gresit! Eu zic ca o sa ma fac sa uit chiar eu. O sa invat sa inghit amaru’. Inghit in sec, si se duce sentimentul de defect. Crede-ma, are efect! Nu-i nevoie sa-mi inec amaru’ cu paharu’, e suficient sa sparg sticla si sa studiez tavanu’. Nu vreau motive sa beau! Rup pozele, arunc felicitarile, sterg mesajele. Pentru ca asa sunt eu, si nimeni si nimic nu ma mai poate schimba !
Like this:
Este o problema care ii framanta pe unii tineri si ii incita pe parinti.
Prietenia poate fi inteleasa ca o unitate de sentimente, simpatii, idei comune sau mai putin comune, de principii prin care se apropie doua sau mai multe persoane.
Prietenia poate fi inteleasa ca o profunda apropiere sufleteasca. Oricine doreste sa aiba un prieten bun, caruia sa i se poata destainui. Dar cati dintre noi il poate asculta cu tot sufletul si poate chiar ajuta. De multe ori relatia de prietenie dintre doua sau mai multe persoane este luata in ras de catre ceilalti. Este de ajuns o privire pentru ca sincerul sentiment de simpatie sa incolteasca. De ce nu stim cu totii sa apreciem prietenia adevarata cu ochii sufletului si nu doar a fizicului? “Un om frumos este o bijuterie care in timp se uzeaza, iar un om bun este si ramane vesnic o comoara.”
De cine ne ascundem oare? De noi insine. Oare intelegem toti sensul cuvantului prietenie? A fi prieten nu inseamna numai distractie si bani. Asta in niciun caz nu este o prietenie.
Este dificil in viata sa fii singur, sa nu ai un prieten caruia sa-i vorbesti, sa nu ai cu cine sa-ti imparti bucuriile, sa nu ai un umar pe care sa plangi (la nevoie). Este un dezastru sa n-ai cu cine sa razi, sa gandesti, sa meditezi.
Se spune ca generatia noastra este o generatie fara limite, asta inseamna ca nu ii lipseste nimic si totusi ii lipseste ceva, esentialul: prietenia. Ar trebui sa ne dezvaluim gandurile acum cand inca mai putem, sa ne dorim sa fim cu cineva cu care sa ne intelegem reciproc.
Zambetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie. Noi toti dorim si vrem sa avem prieteni, dar nu toti prietenii sunt buni…
Acel prieten bun, care nu te lasa la greu, cred ca are multe calitati ce trebuie amintite. Acest este atent, stie sa observe cand ti-e greu, este acolo unde si cand ai nevoie. Este iubitor, stie sa mangaie, stie sa se comporte frumos, are capacitatea sa iubesca neconditionat, acest prieten nu va avea despre sine o parere mai buna, ci este egalul tau, acest bun prieten va avea intotdeauna usa deschisa si va fi gata sa te primeasca cu dragoste.
